MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
A A A

Întrevedere cu experții Misiunii de Observare a Alegerilor

Astăzi, 7 iulie, șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Marin Maxian a avut o întrevedere cu reprezentanții Oficiului pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/ODIHR) Oleksandr Stetsenko, Bogdana Sybikowska, experți de securitate și Viorel Munteanu, coordonator pe aspecte de securitate.

Subiectul intrevederii a fost dedicat alegerilor parlamentare din 11 iulie curent, fiind stabilit un mecanism eficient de coordonare a activităților observatorilor internaționali pe termen lung și pe termen scurt, inclusiv aspecte de securitate a acestora în raza de acreditare precum și acordarea suportului necesar.

De asemenea, au fost identificate persoanele responsabile din cadrul Poliției Naționale, care vor răspunde prompt în situațiile de criză la orice întrebare, în vederea asigurării siguranței și securității observatorilor din cadrul Misiunii.   

 

Menționăm, că Poliția este pregătită să intervină la sesizările cetățenilor despre încălcări, incidente şi alte informaţii privind activitatea electorală, dar și să asigure ordinea și securitatea publică pe parcursul desfășurării alegerilor din data de 11 iulie 2021.

 

7 iulie 2021